„Se repeta in versurile lui C. W. Schenk, pe langa tema cuvantului (suferinta cuvantului in necuvant), tema identitatii sub forma unei fantasme care sugereaza o nastere obscura. (...) Poemele au o deosebita profunditate!” (Eugen Simion)
„In fierberea aceasta nebuna a discursului liric infloresc viziuni memorabile de o rara frumusete pregnanta!” (Ovid. S. Crohmalniceanu)
„ (...) poezia reprezinta, in economia existentiala a lui C. W. Schenk, o „salvare” prin cuvant, o «mantuire» prin livresc sau prin exercitiul concret al conceperii poeziei. Cuvantul – sta scris in straturile profunde ale acestei prezumtii – «purifica», ridica fiinta profana deasupra contingentului alienant, a zbaterii terestre. Complementar, cuvantul este conceput ca spatiu de autenticitate, de esentializare, cu rol de asemenea izbavitor, cu singura deosebire ca ecuatia academicianului Eugen Simion poate fi prelungita intr-o directie incitanta: daca trilingvismul «babilonic», initial al poetului echivaleaza cu o «pierdere de sine» in lumea cuvintelor (caci altfel nu s-ar justifica exigenta «cautarii cuvantului adevarat»), inseamna ca existenta poetului se consuma in perimetrul de relativitate ludica a unei vieti aflate dincoace de revelatie.” (Stefan Borbely)