George Coşbuc a fost, înainte de Primul Război Mondial, cel mai popular poet român, aşa cum va fi G. Topîrceanu, după acelaşi război şi Nichita Stănescu, după cel de al Doilea. Manualele de şcoală îşi au până astăzi în G. Coşbuc pe unul din favoriţii nelipsiţi din ultimul secol. Titu Maiorescu a văzut în G. Coşbuc pe cel mai de seamă urmaş al lui Eminescu. N-a fost să fie. Dacă Eminescu a deschis drumul noii poezii, aceleia din secolul XX, Coşbuc l-a închis pe acela al vechii poezii din secolul XIX. Poezia lui Coşbuc este astăzi citită mai ales de elevi, părând şi fiind o poezie care evocă adolescenţa şi copilăria în lumea satului de odinioară. La 150 de ani de la naşterea poetului Baladelor şi idilelor, întrebarea este dacă acest sat, cu obiceiurile şi distracţiile lui, mai seamănă cu acela contemporan. Probabil că nu. Doar că sufletul copilului lui Coşbuc este sufletul copilului universal. Iarna pe uliţă este şi astăzi iarna săniuşului copiilor noştri!