Ştefan Octavian Iosif (1875-1913) a fost poet şi traducător, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români. Volume precum Patriarhale (1901), Romanţe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credinţe (1905) i-au adus reputaţia de poet în epocă. S-a remarcat însă şi ca traducător de poezie franceză, germană şi maghiară. „Dacă poemele epice (Din zile mari) ori patriotice (La arme), ca şi proza (…) şi publicistica — schiţe, note, amintiri (Caragiale pe scena Ateneului Român!) etc. — sunt astăzi fără interes literar, poezia şi traducerile fac din Şt.O. Iosif un personaj inconturnabil în orice istorie literară. (…) Originalitatea poeziei lui Iosif constă într-un lirism al naturii nu fără note sociale. Poetul este un melancolic care se lasă cu plăcere convins că viaţa trebuie trăită. Traducerile sunt excepţionale. Nimeni înainte de Ion Pillat n-a tradus mai mult şi mai divers. Iosif ştia bine nemţeşte şi ungureşte (a tradus din Petöfi), învăţase, după propria mărturisire, englezeşte ca să-l traducă pe Shakespeare, şi se descurca, ajutat de Anghel, în franceză.”NICOLAE MANOLESCU