Există în creaţia poetică a lui Adrian Popescu o stăruitoare căutare a drumului spre credinţă – mărturisită autobiografic – şi o „poezie a ecourilor biblice”, nu în sensul versificării unor fragmente din Biblie, ci în recreerea lor cu semnificaţii şi emoţii artistice. Arghezienele convorbiri din Psalmi, cu o divinitate nenumită, sunt rare la Adrian Popescu; mai frecvente sunt celebrările imnice pentru minunile creaţiei, tot cu accente psalmice, sau poeziile-colindă, cu ritmul lor duios-legănat. Sentimentul compasiunii pentru suferinţele semenilor, o evocare duioasă a confraţilor, înălţaţi la cele veşnice, o serie întreagă de poezii-dedicaţie aduc aceeaşi caldă înţelegere creştină. Ion Buzaşi