Prima carte a Papei Francisc în care îşi prezintă viziunea despre politică şi societate. Vreme de un an, Papa Francisc a avut douăsprezece întrevederi cu intelectualul francez Dominique Wolton. Rezultat al acelor întâlniri pline de omenie şi căldură, acest dialog excepţional şi inedit abordează în deplină libertate marile teme ale epocii noastre, dar şi ale existenţei umane: pacea şi războiul, politica şi religiile, mondializarea şi diversitatea culturală, fundamentalismele şi laicitatea, Europa şi migranţii, ecologia, inegalităţile pe plan mondial, ecumenismul şi dialogul interreligios, individul, familia, alteritatea, timpul, încrederea şi bucuria.
Scrisă fără urmă de conformism și evitând limba de lemn, această carte ilustrează viziunea Papei despre Biserică şi despre societate: dărâmarea zidurilor şi construirea de punţi între oameni, naţiuni şi credinţe religioase.
Este prima dată când o serie de convorbiri cu cel care domneşte asupra Curiei şi politicii Vaticanului nu sunt adunate într-o culegere servilă de afirmaţii, ci se constituie într-un adevărat dialog – este adevărat, plin de capcane şi contradicţii. În unele zile, Dominique Wolton se vădeşte mai vorbăreţ decât papa; în altele, decide să asculte tăcerile gazdei sale; iar alteori, cei doi interlocutori permit umorului să izbucnească.
Julie Clarini, Le Monde
Niciodată un suveran pontif nu s-a destăinuit atât de radical în faţa unui intelectual francez! Vreme de un an, sociologul Dominique Wolton a primit confesiunile Papei Francisc. Douăsprezece întâlniri în doi, de câte două ore fiecare, desfăşurate la Vatican. Aceste confesiuni inedite despre război, mondializare, migranţi, ecologie, inegalităţi, dar şi pe teme foarte personale – de pildă, surprinzătoarea psihanaliză a înaltului prelat argentinian consumată la vârsta de 42 de ani – dau substanţa acestei cărţi de convorbiri.
Vincent Mongaillard, Le Parisien
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2018
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
320
ISBN:
9786067223217
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm