Lucrarea de față a domnului Florin-Vasile Șomlea reprezintă o veritabilă „diagnoză” a fenomenului „dreptei” politice românești într-un context european, un „tom” care completează o primă abordare de gen, cea despre liberalism, care la vremea sa a constituit un succes!
În acest volum remarcabil, fruct al mai multor ani de cercetare, autorul își extinde evaluările îmbogățind analiza pe un subiect care presupune urmărirea metamorfozelor politice multiple care au avut loc în familia „popularilor” de la noi. Întreprinderea științifică a domnului Florin-Vasile Șomlea este importantă din mai multe puncte de vedere.
Cvasicompletă sub aspectul conținutului, echilibrată și inovatoare din perspectiva scrisului științific și a vocabularului de specialitate utilizat, iar din punct de vedere metodologic, apreciabilă, cu deosebire, pentru promovarea unui demers pluridisciplinar, cartea de față este interesantă și utilă tuturor, nu doar publicului de specialitate.
În plus, analizând procesele complexe ale evoluției societății democratice de după 1989, lucrarea ajută și la mai buna înțelegere a mecanismelor societale actuale. Participant la emisiuni și dezbateri de analize politice și geopolitice la posturi de televiziune și de radio, domnul Florin-Vasile Șomlea probează, încă o dată, și prin scris calitățile sale profesionale.
Conferențiar Universitar Dr. Flore Pop

