Așadar, simți că ai început târziu?
Nu ești singurul.
Din păcate, cei mai mulți dintre oamenii cu prea multe datorii și prea puține economii nu vor recupera niciodată decalajul financiar. De ce? Pentru că nu știu cum să facă acest lucru.
Totuși, poți să începi târziu și să faci avere — dar ai nevoie de un plan.
Această carte conține planul. Îți oferă inspirație, este ușor de urmărit și se bazează pe principii financiare testate. Evident, nu-ți poți crea o situație financiară sigură peste noapte. Va fi nevoie de timp și de muncă. Dar vei reuși.
Doar pentru că ai început târziu să te ocupi de problemele financiare nu înseamnă că trebuie neapărat să ai un viitor nesigur. Indiferent dacă ai 30, 40, 50 de ani sau mai mult, încă mai ai timp să schimbi lucrurile. Trebuie doar să iei decizia de a începe.
În volumul de față, David Bach preia principiul „Finish Rich“, care a ajutat deja milioane de oameni, și îl explică tuturor celor ce au uitat să economisească, celor care au obiceiul de a amâna lucrurile sau celor care au fost luați prin surprindere de provocările neașteptate ale vieții.
Autorul îți arată că poți face avere și duce o viață bună, chiar dacă ai început târziu, cu condiția să-ți pui rapid planul în aplicare. Vei învăța cum să înaintezi pe drumul ce conduce la siguranță financiară, utilizând niște principii simple ce se referă la cheltuieli mai mici, economii mai mari, câștiguri mai ridicate și, cel mai important, un trai mai bun.
David Bach îți oferă instrucțiuni, recomandări, foi de calcul și alte resurse — adică toate lucrurile de care ai nevoie pentru a-ți pune în practică planul de a face avere.
David Bach a ajutat milioane de oameni din toată lumea să acţioneze astfel încât să ducă o viaţă mai bună şi să facă avere. Este autorul a 7 bestselleruri, inclusiv 2 în topul New York Times. De asemenea, 4 dintre cărţile sale au fost incluse în topurile Wall Street Journal, BusinessWeek şi USA Today. Seria de cărţi FinishRich a fost vândută în peste 5 milioane de exemplare şi tradusă în peste 15 limbi.
Bach are intervenţii constante în diverse emisiuni de radio şi TV, dar şi în presa scrisă.
A fost invitat de mai multe ori la The Oprah Winfrey Show, în scopul de a-şi prezenta strategiile pentru a trăi mai bine şi a face avere. Bach a participat în mod constant, în calitate de consultant financiar, la America’s Debt Diet — o emisiune creată după The Oprah Winfrey Show şi care a cunoscut un succes fără precedent. În plus, a fost colaborator la emisiunea American Morning (difuzată de CNN) şi a apărut frecvent la The View (ABC), Today şi Weekend Today (NBC) şi The Early Show (CBS). A fost colaborator şi editorialist la Yahoo!, unde rubrica sa, The Automatic Millionaire with David Bach, apărea bilunar.
David Bach este creatorul seminarelor FinishRich®. În numai zece ani, peste un milion de oameni au învăţat cum să facă alegeri financiare pentru a duce o viaţă conformă cu propriile valori, participând la seminarele lui — Smart Women Finish Rich®, Smart Couples Finish Rich® şi Find the Money — care sunt organizate în peste 2 000 de oraşe de pe teritoriul Americii de Nord, de către mii de consultanţi financiari.
Este fondatorul şi preşedintele FinishRich Media, o companie dedicată revoluţionării modului în care oamenii învaţă să se raporteze la bani. Înainte de a înfiinţa FinishRich Media, a fost vicepreşedinte la Morgan Stanley şi partener la The Bach Group, care în timpul mandatului său (1993–2001) a gestionat peste o jumătate de miliard de dolari în numele investitorilor privaţi.