Este limpede ca Mihail Sebastian, care în critica literara jura pe formula Proust, schimba datele conflictului si stilul în piesele de teatru pe care le scrie.

Este preocupat, aici, nu de dramele intelectuale ale omului modern, ci de sensibilitatea si dramele lui sentimentale, cultivând reveria, evaziunea, poezia naturii, pe scurt lirismul.

Printr-o infuzie de sensibilitate si poezie, el încearca sa reabiliteze melodrama si chiar farsa caragialiana. O experienta în buna parte reusita.