Cu multa vreme în urma, pe tarâmul de poveste olandez, traia o tânara sirena care era foarte mândra de frumusetea ei. Ea facea parte dintr-o familie care traia în lacuri sau iazuri, nu departe de mare. Casa ei era un ochi mare de apa pe jumatate sarat, pe jumatate dulce, pentru ca se afla în jurul unei insule, lânga gura unui râu. O parte a zilei, când valurile marii se retrageau, ea se balacea si se juca, se cufunda si înota în apa dulce ce curgea dinspre uscat. Când oceanul se umfla si apa sarata se ridica, sirena plutea, se zbenguia si calca apa dupa bunul plac.

Tatal ei era un triton cu barba carunta si foarte mândru de fata lui cea frumoasa. El stapânea o insula lânga gura râului, unde tinerele sirene îsi faceau picnicurile si petrecerile si primeau vizitele tritonilor tineri. Mama ei si doua matusi erau tot sirene. Toti acestia erau niste fiinte de treaba si se îndeletniceau cu lucrul pe care îl fac toate sirenele si toti tritonii de treaba. Anume sa îsi tina apa curata. Nicio broscuta, broasca, sau tipar nu aveau voie sa se apropie, iar în munca zilnica de curatenie, berzele si sirenele erau bune prietene...