Culegand povestiri despre obiceiurile de odinioara de la batranii vetrelor nasaudene si documentandu-se din lucrari de specialitate, autorul ne aduce intr-un univers in care cele de jos se intrepatrund cu cele de sus, in care reguli de viata cotidiana sunt randuite in functie de sarbatorile crestine, in care mirosul de tamaie se amesteca cu cel al aromelor si miresmelor camarilor si caselor gatite de praznic. Acesta era (iar, pe alocuri, inca este) universul vechiului sat romanesc, un univers in care materia este sfintita si adusa in starea de prescura pe altarul cosmic.

Intr-o astfel de lume intalnim o credinta traita, o crediunta care modeleaza viata oamenilor si a colectivitatii. Intalnim o anumita familiaritate, plina de limina si bucurie, cu sfintii si cu Dumnezeu.

Binecivintez din toata inima demersurile destoinicului etnolog si jurnalist crestin Menut Maximinian, prin care ne aduce inainte marturii din lumea satului nasaudean, despre cum se poate trai armonios cu Dumenzeu, cu natura si cu oamenii. - Parintele Episcop Macarie Dragoi al Europei de Nord