Scrisul lui Mihai Maniutiu exploateaza liber ramasite ale imaginarului debordant, neepuizat in exercitiul regizoral, tot asa cum "impielitarile" scenice se sprijina fertil pe accesul la diversitatea fetelor cuvantului. [...]

Maniera suprarealista de abordare a lumii e absolut legitima in ochii cititorului copil. Cum, la varsta copilariei, fantasticul e din lumea aceasta, iar lucrurile din preajma ori de departe sunt la fel de gurese si jucause, antropomorfizarea e un exercitiu cotidian de descifrare a lumii, iar absurdul se mananca pe paine.

Planurile aluneca unele in altele, granitele dintre lumi si obiecte, dar si proportiile aparent imuabile pot fi sparte sau macar negociate, distorsiunea e pozitiva, caci inovatoare, povestea curge serpuit si poate oricand reveni asupra propriilor enunturi etc. Se exerseaza cai de conservare a uimirii, a inocentei curioase si indraznete, a libertatii de miscare printre cuvinte si lucruri, pentru o reevaluare pe cont propriu a relatiilor umane. -- Irina Petras