„Povestirile scrise în această perioadă (1920-1940) înfățișează o Rusie fermecată, o populație de expatriați, observați atent, cu excentricitățile lor de ființe asuprite, care profită prin purtare de natura provizorie a propriei cetățenii... Există ceva încîntător în felul în care Nabokov, descendent aristocrat și artist autocratic, și-a împrumutat imaginația, cu atîta cuprindere și veselie, acestei ambianțe de mahala a exilului în sărăcie.” (John Updike, The New York Times)

„Nici un autor nu a exprimat în culori mai vii, nu a explorat cu mai multă forță și varietate fizica imperativă pentru a da formă și sens unei experiențe, ca apoi să poată fi înțeleasă și îndurată.” (The Washington Times)

„Povestirile reunite în acest volum oferă o remarcabilă viziune de ansamblu asupra evoluției unui scriitor magnific... Efectul unei asemenea desăvîrșiri a exprimării indică o finețe a auzului, o inventivitate profund uimitoare și fără limite – zboruri ample ale imaginației.” (The New Yorker)

„Probabil cea mai adîncă, cea mai importantă temă, indiferent dacă reprezintă subiectul propriu-zis sau se strecoară printre rînduri, este disprețul lui Nabokov față de cruzime – cruzimea oamenilor, cruzimea sorții –, iar în Povestiri... exemplele sînt numeroase...” (Dmitri Nabokov)