„Un pic din prea mult”, „parazitam modest excesul”, „infrastructura de uitați”, „poezie / adică teorie / adică alienare sistematică / adică producție”, „a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire” etc.: persona Yigru Zeltil este una dintre cele mai non-dramatic și mai an-eroic, mai harnic și mai stoic lucide conștiințe poetice românești actuale, expunând condiția poetică atât literar, dinăuntru, cât și sociologic-politic, din afară cu o subtilă cunoaștere a „perimetrului literaturii” (țarc bine păzit) și, mai ales, după un tur complet dat întregului câmp actual al artelor, incluzându-le pe cele vizuale și performative, cu care poeții, mai ales, aleg de obicei (din resentiment, poate) să nu se confrunte, deși este clar că acolo se poartă unele dintre cele mai aprige și mai importante bătălii culturale ale epocii. A-patetic, dar nu și a-patic, Yigru Zeltil experimentează, fără nicio dorință de a poza, atât de dificila auto-reificare existențială, poate cea mai importantă descoperire și contribuție a sa fiind tocmai acest afect atât de actual și de prețios, ca „pregătire pentru înghițire”: refuzând închiderea în extremismul idelogizant al optimismului tâmp sau în acela al catastrofismului fals luminat, el ne propune, prin actele sale creator critice, dezamăgirea tonică – dacă tot suntem obiecte, să profităm!
(Bogdan Ghiu)

I-am propus lui Yigru Zeltil să scriu despre antologia lui numită Praline, având convingerea anticipată că el este între cei pe care îi socotesc „în afara plutonului poeziei actuale”, dintr-un motiv sau altul. [...] Cine este atent însă poate observa că acolo unde se întâmplă cu adevărat ceva în arta actuală, dar și în poezie, fenomenul autenticității, care a început în anii ʼ90, a căpătat nuanțări neașteptate, așa că avem minimalism, intimism, biografism, dar și angajări civice de tipul feminismului sau, și mai nou, din sfera LGBT sau queer, și acest din urmă fenomen este și cel asumat de către Yigru [...]. Ce vreau să spun este că poezia devine treptat și subtil cu mult peste ceea ce știm de la școală că e sau sunt mai mult ca oricând acum evidente unele funcții existențiale ale ei. Și nu mă refer la atitudinea militantă pentru ceva care în realitate nu răspunde de performanțele artistice în general, ci la ce se întâmplă nu întru totul conștientizat, nici calculat întotdeauna. Nu și la Yigru, un poet ce suferă de supraconștiință poetică și știe tot timpul ce vrea să facă sau „ce face în timp ce face.” Astfel că este printre acei artiști care scriu ei înșiși despre ce fac. [...]
(Nina Vasile)

Cercetător al multiversurilor (după Rosi Braidotti), Yigru Zeltil se aventurează în cartografieri solitar-urbane, coerente cu activitatea sa de injectare benefică a spațiului literar cu pluralismele experimentalismului poetic. Textele-Praline modulează intercalări de gesturi în relație cu arhitectura percepției mlădiosului. La orizontul mișcător al periferiei voinței lucrează foșnetul corpului-fără-organe contaminant-politic, abstract în numele meteo-senzorialului. [...]
(Cosmina Moroșan & Anticorp Solar)

două lucruri se văd de pe mal: cei ce pleacă, sau abia zgârie zarea, și cei ce rămân. așa și cu arta: prospectivă sau decorativă. sunt cele plecate să caute și cele menite să fie găsite. cea pe care-o numim, în genere, poezie e doar covorul țesut la mal, din brațele-ntinse după poemul ce nu se vede. poezia este covorul penelopei țesut în dorul poemului ulise.
(Mugur Grosu)