Cum ajunge lumea gîndului să aibă o istorie? Istoria înfăţişează ceea ce este schimbător, ceea ce a trecut, ceea ce a pierit în noaptea trecutului, ceea ce nu mai există. Gîndul veritabil, gîndul necesar – şi numai cu astfel de gînduri avem de-a face aici –, nu este însă susceptibil de schimbare. Problema înţelegerii acestui caracter al gîndului este una dintre primele pe care vrem s-o tratăm, în al doilea rînd, însă, trebuie să apară îndată în faţa noastră, în afara filozofiei, o mulţime de creaţii, care sînt şi ele produse ale gîndului şi pe care, totuşi, le excludem din cadrele examenului nostru. Astfel de opere sînt religia, istoria politică, constituţiile statelor, artele şi ştiinţele.

Despre interesul pe care îl prezintă această istorie se poate vorbi din multiple puncte de vedere. Cine vrea să-i prindă punctul central va trebui să-l caute în legătura esențială ce există între acest aparent trecut și treapta prezentă atinsă de filozofie. Ceea ce va trebui să arătăm aici mai de aproape este faptul că această legătură nu este un punct de vedere exterior oarecare, ce ar putea fi luat în considerare la istoria științei filozofice, ci această legătură exprimă mai curînd natura interioară a determinației ei; va trebui să arătăm apoi că evenimentele acestei istorii se prelungesc, fără îndoială, în efecte, ca orice evenimente, dar că ele produc aceste efecte într-un mod care le este propriu.

Ceea ce ne înfățișează istoria filozofiei este șirul spiritelor nobile, galeria eroilor rațiunii ce gîndește, care, datorită forței acestei rațiuni, au pătruns în esența lucrurilor, a naturii și a spiritului, în esența lui Dumnezeu, cîștigînd pentru noi prin munca lor tezaurul cel mai de preț, comoara cunoașterii raționale. În același timp, evenimentele și acțiunile acestei istorii sînt din această cauză de așa natură, încît în conținutul lor nu intră personalitatea și caracterul individual în gradul în care intră, în schimb, în istoria politică individul cu particularitatea naturalului său, a geniului, a pasiunilor sale, a energiei sau a slăbiciunii caracterului său, și, în general, cu ceea ce face ca el să fie acest individ, subiect al faptelor și al evenimentelor. Dimpotrivă, în istoria filozofiei, produsele sînt cu atît mai excelente, cu cît ele pot fi socotite mai puțin ca merit al individului particular și cu cît aparțin mai mult gîndirii libere, caracterului general al omului ca om, cu cît însăși această gîndire lipsită de trăsături particulare este mai mult subiect producător.

Prin cercetările și lucrările sale, Hegel a deschis o nouă direcție asupra preocupărilor generale ale spiritului uman; reușind, astfel, să parcurgă domenii precum logica, arta, religia, știința naturii, a dreptului și a statului, filosofia istoriei sau filosofia culturii.

Sub genericul „Hegel prin el însuși”, Editura Paideia dorește să prezinte cititorilor textele fundamentale ale unuia dintre cei mai mari filosofi ai epocii moderne. Hegel este unul dintre reprezentanții de marcă ai idealismului german. Sistemul său filosofic a reușit să deschidă noi direcții de cercetare asupra istoriei ideilor și a afirmării modernității istoriei europene.

Interesul pentru Hegel în lumea de azi se orientează în planuri diferite ale cunoașterii, acțiunii și creației umane, păstrând cumva caracterul enciclopedic al modalității gândirii marelui filosof modern, dar gravitând în jurul problematicii omului. Nu-i întâmplătoare astfel precizarea: „Între gânditorii epocii moderne, Hegel este filosoful Spiritului; cu cât ne raportăm mai critic la Hegel, cu atât avem de învățat de la el. Astăzi, critica lui Hegel nu constituie o temă mai puțin presantă decât înțelegerea concepției sale.”