Rareori s-a întâmplat ca o poezie infuzată de cultură, de meditaţie intelectuală şi spirituală, să fie în aceeaşi măsură, sau încă şi mai mult, ca în cazul de faţă, brăzdată, „ridată” aş spune, de un profund şi amar sentiment existenţial. Rareori „lirismul” s-a constituit cu atâta gravitate, şi fără să se anuleze, din tot ce iniţial părea să-l contrazică, să-l refuze. La maturitate, din aparentă ne-poezie, din „jale”, din absenţa totală a iluziilor, se întrupează adevărata poezie...Lucian Raicu