Tendința generală a exegezei asupra filosofiei steiniene este ancorarea într-o lectură în cheie tomistă şi aristotelică, cu câteva decupaje augustiniene care nu sunt totuşi privite ca influențe majore asupra gândirii autoarei. Prezenta lucrare, elaborată de Francesco Alfieri ca o teză de doctorat – impresionantă prin cunoaşterea erudită a ambilor autori (Scotus şi Stein) – este pe cât de neobişnuită tematic în studiile steiniene, pe atât de necesară.

În privința gândirii asupra persoanei individuale, care o conduce pe Stein la o ontologie a persoanei, parcursul său filosofic are într-adevăr mult mai multe afinități cu Scotus, decât cu Toma d’Aquino. Această lucrare clarifică şi examinează cu un spirit analitic ieşit din comun toate aceste „afinități”, recunoscute, de pildă, şi de Sarah Borden, permițând astfel o reevaluare a traseului filosofic al lui Stein, în alt registru decât cel al ortodoxiei „de şcoală” (în cazul de față, tomist-aristotelice).

Prin apropierea propriei ontologii a persoanei de cea a individului lui Scotus, Stein se vădeşte o autoare incomparabil mai „modernă” decât alți neo-scolastici din secolul XX, care nu au conceptualizat persoana în alți termeni decât cei ai tradiției tomiste. Dacă problemele centrale ale filosofiei moderne sunt individualitatea, subiectivitatea şi libertatea, Edith Stein poate fi considerată, alături de Hedwig Conrad-Martius şi de tânărul Heidegger, unul din cei mai moderni neo-scolastici din filosofia secolului XX.

- Tereza Brînduşa Palade -