Urmarind realitatea care se impune atentiei, avind in vedere faptul ca individul uman are, prin dotarea genetica, o facultate care-i permite sa cunoasca si sa foloseaca limba, facultatea limbajului sau limbajul, si ca, incepind cu deprinderea comunicarii verbale si continuind cu enuntarea sau receptarea informatiei verbale, totul este dominat de discurs si de text, vorbitorul se releva a fi cauza agenta (sau eficienta) prin care se pot explica starile, trasaturile si schimbarile limbii. In toate imprejurarile, prin urmare, asumarea glosocosmosului comunitar de catre vorbitor il face apt sa mentina viata limbii, sa-i valorifice potentele si sa-i multiplice mijloacele. In aceasta viziune, delimitarile conceptuale si precizia terminologica sint destinate in principiu sa corespunda diferitelor aspecte sau segmente din complexele identificate in ariile distinctibile pe traseul amintit, de calitatea acestor mijloace, cu care opereaza mintea omeneasca, depinzind insasi valoarea stiintei limbii (lingvisticii) si, de aceea, o evaluare prin care sa se analizeze proprietatea terminologica si adecvarea conceptuala este mereu necesara, chiar cu riscul ca aceasta intreprindere sa nu conduca intotdeauna la rezultate conforme cu nivelul asteptarilor.