„Piesele reunite în această antologie se doresc a fi un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul: oroarea travestită în costum umanist. Iată de ce strigătul meu esenţial în piesa Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal este «Stalin nu e mort!». Pentru că, în orice moment, noi profeţi, noi «mari» iluminaţi pot să reînceapă oriunde experimentul «celei mai bune lumi posibile» pe spatele a milioane de oameni...” (Matei Vişniec)