Issabela Cotelin creează o complexitate de situații ce decurg firesc, în care omul apare raportat la macrocosmos, dar nu reușește să evadeze. De fapt, în centrul romanului său este femeia.
Construit pe două planuri paralele (…), iubirea dublă a Iuliei Apostol se desfășoară în „spațiul laborator” creat de autoare, în colțuri dintr-un univers prefigurat, retoric, metaforic. Perspectiva narativă, în care din iubirea firească apare o alta, o „complementaritate”, cum ea însăși o definește în roman, aduce cu sine „sentimente ce nu-mi păreau omenești, ce ieșeau năvalnic din mine, necunoscute”. Și totuși întoarcerea la realismul obiectiv, lipsit de magia descoperită, vine tot firesc când descoperă acea stea nebănuită și o margaretă printre florile primite.
E un ciudat amestec de ficțiune și realitate, dar scris în cheie proprie, încât să nu mai vrei să deslușești unde începe una și unde se sfârşeşte cealaltă. E atât de frumos și de curat scris, încât pare un psalm închinat iubirii. Issabela Cotelin e un prozator cu discurs epic, captivant, atentă la problematica existențială și ordinea morală a lumii post-moderne, dar având propria axiologie, propria viziune cosmic-literară. Romanul de față nu aspiră la totalitate, nu conturează lumi ficționale, dar cuprinde bogăția și frumusețea unei vieți, chiar și imaginare.