Procrastinarea este un fenomen cu care majoritatea dintre noi suntem familiarizați. Fie că o știm direct, fie că am observat-o la alții. Și e ceva ce vrem să oprim. Bazându-se pe cei peste 20 de ani de experiență în cercetarea procrastinării, Fuschia Sirois ne ajută să ne concentrăm asupra înțelegerii și gestionării cauzelor, și nu a simptomelor procrastinării, oferind o perspectivă nouă: problemele de gestionare a dispoziției, și nu a timpului, reprezintă nucleul procrastinării.
Originea procrastinării se găsește în emoțiile negative pe care le simțim când ne confruntăm cu anumite sarcini. Această carte ne oferă ideile și instrumentele de care avem nevoie pentru a înțelege și a rezolva motivele emoțiilor negative care hrănesc procrastinarea și care, în ultimă instanță, ne afectează sănătatea și ne influențează starea de bine.