Cunoscută drept Psi în lumea bloggerilor, Camelia Sima este o prezență consistentă pe scena literaturii românești contemporane, o za esențială într-o înlănțuire firească de scrieri menite să dăinuie. Faptul că acum a decis să debuteze este doar „o întâmplare a ființei”, cum ar zice poetul. Nu are nimic de-a face cu maturitatea ei stilistică, pentru că scriitoarea și-a muncit condeiul, l-a ascuțit, l-a condamnat, l-a înălțat, l-a sfințit cu îngheț și cu foc. L-a făcut cuțit însângerat, floare de primăvară ori fulg de nea. Truda i-a fost altar, iar rezultatul este absolut copleșitor.
Proză de pisică cuprinde o sută șapte povestiri, scriitura are nouă vieți (cel puțin), agilitate de felină și este adresată cititorului avizat, dornic de literatură bună. Metaforele cresc precum carnea pe trup, textul, lucrat în filigran, e tainic și dens, cu note livrești, exotic uneori, cu trimiteri mitologice alteori.