Dacă pătrunzi suficient de adânc, vei înțelege că nu știi nimic. Este posibil să deții multe informații, dar aceasta nu înseamnă a cunoaște. Poate că ai citit multe dintre scripturi, dar nici asta nu este cunoaștere.

Cunoașterea este posibilă doar atunci când transcenzi viața și moartea, nu înainte. Cum ai putea cunoaște ceva, dacă nici măcar nu te-ai găsit pe tine însuți? Ce ai putea cunoaște, dacă nu te cunoști? De aceea insistă toți marii înțelepți asupra importanței „cunoașterii de sine”, căci aceasta este cheia ce deschide cunoașterea oricărui alt aspect. Această cheie deschide o mie și una de încuietori, este cheia de boltă. Cunoscându-se, spun Upanişadele, omul cunoaște tot ceea ce există. Fără cunoașterea de sine, orice ai cunoaște este în van.

Un copil este ignorant, dar nu este conștient de aceasta; înțeleptul este tot ignorant, dar este perfect conștient de aceasta. În asta constă înțelepciunea sa, aceasta este cunoașterea pe care o deține – a ști că nu știe nimic.Înțeleptul își amintește de sine. Nu se identifică cu niciunul dintre straturile care compun personalitatea sa. Nu se identifică cu formalismul, nici cu jocurile de rol, nici cu haosul, moartea sau viața. El este ceea ce le transcende pe toate.

Psihologia occidentală studiază mintea ca obiect, examinând-o din exterior. Bineînțeles că, astfel scapă multe lucruri din vedere. De fapt, îi scapă esențialul.

Cum ar fi dacă cineva ar încerca să studieze iubirea privind îndrăgostiții îmbrățișându-se, ținându-se de mână, stând unul lângă altul, făcând dragoste – și ar aduna date despre modul în care se comportă îndrăgostiții? Aceasta nu i-ar conferi nici cea mai vagă idee despre ceea ce este iubirea, deoarece iubirea nu este la suprafață. Aparențele pot fi înșelătoare, exteriorul poate fi înșelător. Iubirea ține de profunzimile ființei. O descoperi doar îndrăgostindu-te – nu există o altă cale de a o cunoaște.

Psihologia occidentală încearcă să înțeleagă mintea din exteriorul ei. Această abordare face ca mintea să fie considerată ceva material. Doar materia poate fi înțeleasă din exterior, deoarece nu are o viață interioară. Mintea ar putea fi înțeleasă doar din interior, deoarece ea nu are o suprafață exterioară – acesta este primul lucru de luat în considerare. Acesta este motivul pentru care psihologia devine comportamentală, din ce în ce mai materialistă, din ce în ce mai mecanică – și din ce în ce mai plină de suspiciune în ceea ce privește sufletul. Sufletul este complet negat de către psihologia occidentală. Nu pentru că nu ar exista, ci pentru că această abordare îi interzice să existe, devenind limitativă. Concluziile depind de modul în care abordăm un subiect. Dacă începi greșit, rezultatul final este eronat.

Trăiți clipa, în totalitate. Toate religiile organizate au țeluri. Aici nu este vorba de o religie, ci de o școală a misterelor. Este religio, rădăcina din care provine cuvântul „religie”. Înseamnă a te aduna. Nimic altceva – nu Dumnezeu, cerurile, iadul, ci doar a te aduna, o cristalizare. Aceasta poate avea loc doar în prezent.

Eu nu vând opium. Nu sunt traficant de droguri. Pentru aceasta, mergeți la episcopi creștini, la cardinali, la Papă – ei sunt traficanți. Drogul este atât de subtil, încât legea nu îi poate condamna; este invizibil. Însă este cu mult mai periculos decât drogurile obișnuite. Odată ce te-ai obișnuit să îți concentrezi viața, dorurile, speranța asupra viitorului, ești terminat. Te-ai sinucis și nu mai ai cum să trăiești.

Eu vă vorbesc despre viață. Vă învăț iubirea. Vă predau meditația. Toate presupun același lucru, să fii în prezent. Să observi frumusețea momentului prezent – tăcerea care se lasă, pacea care te înconjoară, mulțumirea cutremurătoare care te cuprinde fără niciun motiv.