La capătul timpului, oamenii și-au unit forțele împotriva unei zeități, reușind să o spulbere în patru suflete. Umbrele lor au fost întemnițate în galaxii diferite, pentru a nu risca o posibilă reuniune ce ar determina renașterea zeității. Dar anomaliile spațiului nu pot sta captive…
Ember va căuta mereu răspunsuri, o metodă de evadare. Când lucrurile iau o întorsătură stranie, va fi nevoită să își găsească motivația și curajul pentru a supraviețui. Cele mai întunecate destine încă stau ascunse, asemenea umbrei albastre. Vor să-și uite trecutul, să-și îngroape vinovăția, dar nu vor putea să se ascundă la nesfârșit.
Două lumi, două planete, două suflete spulberate. Creaturi, dragoni și forțe neînțelese de orice civilizație.
Doar un artefact bântuit de un trecut sinistru ar putea schimba totul, însă sacrificiile sunt inevitabile. Granițele dintre știință și puteri supranaturale se vor estompa, fiecare pas va redefini viitorul. Presupușii eroi – meniți în a aduce haos – vor fi chemați de vocile uitate. Există două opțiuni: salvare sau anihilare.