Operând constant cu un limbaj poetic de un rafinament aparte, dar schimbându-şi intermitent „măştile”, Aureliu Busuioc îşi orchestrează notaţiile lirice – inspirate stilistic din predilecţiile-i artistice (impresionismul muzical şi cel pictural), din clasicismul literar antic (amintiri din „era declinărilor latine”), din Villon (şi din toţi rebelii poeziei), din Minulescu şi alţi simbolişti, din ironia şi detaşarea postmodernistă – în câteva registre preferate, surprinse şi în acest volum antologic: solemn şi patetic, meditativ şi melancolic, ludic şi ironic, maliţios şi satiric.