O istorie intimă, cu multe secrete, te scufundă în lumea inconfundabilă a lui Jostein Gaarder.
Căsuța din povești este un adăpost de vară pentru o familie cu câteva secrete bine păzite. Când Albert primește o veste teribilă, acolo se retrage, pentru a scrie în jurnalul casei un fel de scrisoare celor dragi și pentru a lua cea mai importantă hotărâre din viața lui.
Marile întrebări rămân tot fără răspuns în cel mai recent roman al lui Jostein Gaarder... O carte care îi amintește cititorului cât de mult merită viața să fie trăită acum, în prezent. (Aftenposten)
Jostein Gaarder îți promite o scurtă istorie despre aproape totul [...] într-o călătorie care te poartă din adâncul oceanelor în cele mai îndepărtate colțuri ale Universului. Iar când termini cartea, simți nevoia să suni oamenii pe care-i iubești și să le amintești cât de mult înseamnă pentru tine. pare ceva foarte ambițios să povestești aproape totul în 144 pagini, dar, într-un fel ciudat, cele 144 pagini scrise de Gaarder sunt pur și simplu perfecte pentru acest scop. (Universitas)