Întunericul (noaptea și nebunia), abisul (mormântul) și focul (sângele) se întrepătrund, cele trei constituind treptat o adâncire în infern, trei bolgii care se continuă la nesfârșit. Poetul și, odată cu el, cititorul, este obligat să le parcurgă pe toate trei. Din infernul lui Bolea nu există scăpare… (Cristina Nemerovschi)
Tocmai excesul de recuzită transformă poemele din volum într-o parodie a reportajului mizerabilist cultivat de poeții promoției 2000, lăsând în cele din urmă sentimentul mistificării, al farsei enorme, în timp ce poetul pare a da în permanență cu tifla unui cititor tot mai derutat, care nu mai știe dacă autorul glumește sau vorbește serios, dacă are de-a face cu un nihilist autentic sau cu un parodist care demontează mecanismele liricii autenticiste, și-i caricaturizează cu vervă locurile comune. (Octavian Soviany)
Război civil îmi amintește de black metal și de nordul fioros și înghețat. (iQ 666)
Poemele lui Ștefan Bolea sunt o oglindă în care se reflectă luciul mizeriei contemporane, sunt un colaj de „ridicol și neimportant”, de beție și metafizică, de sublim și grotesc, de încruntare și de (ne)liniște. Poate de aceea versurile lui au prospețimea (edenică?) a celui care spune lucrurilor pe nume.(Petrișor Militaru)