Razbunarea barbarilor… s-a nascut dintr-o emotie deopotriva individuala si colectiva. Impulsul poietic initial al razbunarii noastre a tradat, ca intotdeauna, o emotie mai degraba exterioara temei – reactia unui om de cultura singur la nerecunostinta/ tacerea/ raceala/ autismul Cetatii (tomitane) fata de cea mai solida voce poetica, literara, culturala a ei, functionala deopotriva in registru simbolic/ mitic si in viata diurna reala, actuala, a Tomisului. Singuratatea initiala s-a convertit ulterior in emotie colectiva, iar aceasta emotie construieste semnul si sensul acestei carti, dincolo de borna paradigmatica ce insoteste demersul nostru – implinim (cel mai probabil in 2017) doua milenii fara Publius Ovidius Naso si pregatim impreuna intrarea in cel de-al treilea mileniu fara el.
Publius Ovidius Naso se va fi simtit aici, intr-un spatiu care are priceperi rafinate (perverse?) in a-si cultiva excesiv virtuti etniciste (chiar izolationiste), singur printre straini. Volumul nostru este, din aceasta perspectiva, un semn al straduintei de convertire a solitudinii sale culturale in solidaritate, o proba a intalnirii emotiei noastre cu textul sau. Stim dintotdeauna ca nu exista cultura in afara intalnirii emotiilor, chiar daca ratam mereu sansele de a le figura sau ceti; iar noi, romanii, descinsi semiotic din lira lui Orfeu, avem motive sa o stim mai mult chiar decat altii… (Dorin Popescu)
2000 de ani fara Ovidiu la Tomis – un ins ciudat, el, si nu ei, salbatic, ridicol in toga lui subtire cand suiera crivatul si cand carele trec peste fluviul inghetat, iar vinul, cel mai bun remediu caloric, se bea taiat in cuburi. Grecii pontici, geto-greci, Greco-sciti, sunt, pentru Ovidius, barbarii extremitatii lumii romane din coltul sud-estic european al Principatului. Ovidius, limba lui latina si cultura sa romana poarta, pentru aceasta extremitate sud-est europeana, pontica, a Imperiului, insemnele stranietatii, ale alteritatii neconforme asteptarilor, asadar, intruchiparea ciudateniilor barbaritatii. (Liviu Franga)