Mi-am propus scrierea acestei carti pornind de la nevoia de re-evaluare. Ea se impune, nu pentru ca tehnica operatorie e complicata, desi a suferit nenumarate modificari si nu pentru ca rezultatele procedeului Lichtenstein „ten-sion-free”, in termeni de recidiva, nu ar fi bune in colectivele de chirurgi cu o anumita specializare in chirurgia herniilor. Re-evaluarea se impune dupa ce ultimele decenii au atatat o rata inacceptabila de aparitie a durerii cronice post-operatorii dupa procedeul Lichtenstein „tension-free”. Cu toate eforturile de-a justifica in diferite moduri producerea acestei dureri, demers in care Institutul Lichtenstein este obligat sa performeze, ultimele ghiduri de buna practica in domeniu consemneaza fara cosmetizari, ca ponderea acestei complicatii post-operatorii este intre 10-12%. Durerea cronica a devenit, de departe, cea mai redutabila complicatie a chirurgiei herniei inghinale iar jumatate dintre acesti pacienti, care au afectata activitatea zilnica din cauza durerii, sunt cazuri severe, cu incapacitate de mobilizare, ceea ce ii transforma in asociali.