Realism capitalist. Nu există nicio alternativă?

„Ceea ce face Mark Fisher în studiile lui este pe cât de bine in­format, pe atât de îndepărtat de orice formă de „teorie înaltă”. Fisher nu vine neapărat din French Theory, adică din rezultatul mutării teoriei franceze „serioase” în lumea spectacolului, ci mai ales din apariția unei culturi digitale de comentariu și analiză teoretică de blog post 1990-2000. Fisher nu este neapărat un teoretician care aplică „teorie înaltă” unor subiecte pop, fie ele de nișă sau de masă, ci un scriitor care îmbină aproape organic teoria anticapitalistă (de la Antonio Gramsci la Fredric Jameson) cu universul de reprezentări artistice contemporane și forumurile online….

Ce este așadar realismul capitalist? În principiu, realismul capitalist este o perspectivă asupra neoliberalismului contemporan ca „ideologie hegemonică”, adică ceea ce Antonio Gramsci definea drept ideologie care își înlătură sau chiar cooptează competiția. Contemporaneitatea noastră este construită de-a gata neoliberal, spune mereu Fisher, iar atunci când încercăm să ne luptăm cu acest fapt nu facem decât să atacăm structuri pe care deja le-am internalizat. Această idee a „bântuit” scrierile lui Fisher până la ultimele postări, ajungând din condiție de analiză pop la un soi de exasperare ideologică în fața imposibilității de a imagina scenarii alternative la capitalism. Toată munca intelectuală a lui Mark Fisher, astfel, se poate sintetiza urmărind două idei obsedante. Prima, aceea că naturalizarea neoliberalismului în lumea de astăzi trebuie să fie premisa de bază atunci când analizăm fenomene sociale și medii artistice. A doua, aceea că viitorul nu mai poate fi produs (sau, oricum, că societățile în care trăim nu mai pot nici măcar „articula prezentul”), ceva ce el numește într-o altă carte, din 2014, Ghosts of My Life, „anularea lentă a viitorului”.” (Ştefan Baghiu)