Realitatea iluziei

Cel mai recent volum de proze scurte, Realitatea iluziei, mizează, încă din titlu, pe jocul subtil al balansului între Realia și Utopia, astfel încât granițele celor două universuri se întrepătrund, într-o horă dansantă, un joc al ielelor/ ideilor și aparențelor, din care nu poți ieși decât deconcertat. Contemporanitatea pare atât de abracadabrantă și ieșită din țâțâni, încât ficționalul se transformă o normalitate locuibilă.

Pliată realului, literatura oscilează între mitizare și demitizare, iar inițierea, simbolizarea și dragostea se transformă în translatori și mărci delimitative ale vârstelor biologice ale individului. Prozele fantastice din antologia lui Nicolae Suciu au o tematică diversă, recrutând situații și întâmplări situate în proximitatea ezotericului, misticului, mitului, visului, reveriei, halucinației, iluziei, utopiei, misterului, straniului, cu accente postmoderne în uzitarea tehnicii palimpsestului, dar și cu o devoalare a indicibilului, într-un registru ironic, sarcastic câteodată, cu un limbaj care se învesmântează când în neologic, când în colocvial sau argotic. Spaima, angoasa, teroarea nu lipsesc din edificiul său scriptural, cimentând taxonomii înrădăcinate ale genului.

Textul secund, Greața aduce involuntar, încă din titlu, sugestia celebrului roman sartrian. Narațiunea debutează ex abrupto, incitând curiozitatea lectorului, prin recursul la spectacular: „De la a mărturisi că într-o dimineață, mergând la baie, ai constatat că organul bărbătesc ți se transformase peste noapte într-un gogoșar și până la a crede așa ceva mi se părea că ar fi o distanță ca de la pământ la lună.” Povestea năstrușnică a organului viril buclucaș este realizată prin inserție, protagonist al întâmplării fiind un fost camarad de armată, care-i încredințează, telefonic, relatarea spectaculară.