Ca şofer de taxi, Jean întâlneşte zilnic zeci de oameni ciudaţi. Totuşi, nimeni nu-l întrece pe Solomon Rubinstein, „regele pantalonilor”, care a făcut avere din prêt-à-porter şi îşi ocupă timpul sărind în ajutorul celor care trăiesc în mizerie sau care suferă de singurătate. Omenirea aşteaptă de prea multă vreme să fie consolată şi are nevoie urgentă de un Mesia. Cu modestie, domnul Solomon îşi asumă, chiar dacă temporar, rolul de Mântuitor, luându-şi şi un tânăr discipol, pe Jean, un adevărat „autodidact al angoasei”. Cei doi se străduiesc să compenseze nedreptăţile vieţii şi să le dea deznădăjduiţilor care sună la centrul de apel nonstop, organizat chiar în apartamentul regelui pantalonilor, sentimentul liniştitor că cineva veghează mereu asupra lor şi este întotdeauna acolo să le întindă o mână de ajutor. Însă nimeni nu are mai mare nevoie de ajutor decât domnişoara Cora Lamenaire, o celebră interpretă din timpul ocupaţiei germane, femeia pe care Solomon Rubinstein o iubeşte cu pasiune de jumătate de secol. Publicat în 1979, sub pseudonimul Émile Ajar, romanul Regele Solomon este considerat de mulţi, datorită ironiei deconcertante şi paradoxurilor irezistibile, capodopera lui Romain Gary, dublu câştigător al Premiului Goncourt, în 1956 şi 1975.

Romain GARY (pseudonimul lui Roman Kacew) s-a născut în 1914 la Vilnius, în Lituania. La paisprezece ani, s-a mutat împreună cu mama sa, actriţă rusă de origine evreiască, la Nisa, convertindu-se la catolicism. După încheierea studiilor de drept, s-a înrolat în Forţele Aeriene Franceze şi, în 1940, l-a cunoscut pe generalul de Gaulle. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a scris primul roman, Educaţie europeană, şi şi-a început cariera diplomatică. În 1956, romanul Rădăcinile cerului a fost distins cu Premiul Goncourt. Ca diplomat, a trăit în Sofia, La Paz, New York şi Los Angeles, unde a cunoscut-o pe actriţa Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1962. A avut o dublă carieră literară de succes sub pseudonimul Émile Ajar, primind pentru a doua oară Premiul Goncourt în 1975, pentru romanul Ai toată viaţa înainte. Multe dintre cărţile sale au fost adaptate pentru marele ecran, precum Clar de femeie (1979), în regia lui Costa-Gavras, cu Yves Montand şi Romy Schneider în rolurile principale, sau Ai toată viaţa înainte (1977), distins cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, cu Simone Signoret în rolul principal. S-a sinucis în 1980, la Paris.