„Dezbaterile din ultimele decenii asupra înțelesului regionalizării au condus la un sentiment de neliniște în rândul cetățenilor, în majoritatea lor captivi modelului de gestiune centralizată a teritoriului, ca și cum apariția și (re)teritorializarea regiunilor istorice ar netezi calea unei centrifuge ce ar culmina cu un eșec al națiunii. Regionalizarea n-ar trebui să poarte o asemenea încărcătură negativă, căci apariția nivelului administrativ regional ar introduce două dimensiuni noi ale guvernanței teritoriale – una ce ține de echitate și o alta de etica teritorială. Din perspectiva echității, regionalizarea va crea suportul necesar evoluției într-o structură supranațională, precum UE, către o Europă a regiunilor. Din unghiul eticii societale, regionalizarea va permite o mai bună guvernanță a României, bazată pe principiul subsidiarității și al unei responsabilizări sporite a actului de guvernare.

Cartea de față este despre Moldova (regiunea), despre România și despre români, așa cum cei ce au scris în ea i-au putut vedea. Cercetători din domenii științifice diferite au răspuns, fiecare din unghiul său, la mai multe întrebări: de ce suntem organizați într-un fel, și nu în altul? Corespunde împărțirea administrativ-teritorială a țării, așa cum o vedem astăzi, nevoilor de ieri și de azi ale Moldovei, ale României și ale locuitorilor ei? Dar care sunt aceste nevoi? Și cum funcționează, în fond, statul?” (Coordonatorii)