Primul Război Mondial a marcat profund evoluția lumii la început de secol XX. Consecințele sale politice, teritoriale, strategice și mentale au condus la transformarea amplă a societăților din statele participante la război, dar și la schimbarea bazelor de funcționare a sistemului internațional, fiind astfel creat cadrul pentru afirmarea unui mare număr de noi entități statale. În acel context, România, dotată cu o garnitură de lideri politici fără egal în istoria națională, a încercat să facă politică mare, iar rezultatul a fost desăvârșirea statului național unitar român. Participarea României la războiul mondial nu a constat, însă, numai din efortul militar care se întemeia pe o susținere materială și morală cum nu mai cunoscuse societatea românească până la acea dată. În strânsă legătură cu deciziile politico-strategice și acțiunile militare s-a aflat și un adevărat război nevăzut, imposibil de perceput de către opinia publică din cauza caracterului său confidențial, anume aspra înfruntare care s-a dat în plan diplomatic. În fapt, tot ceea ce liderii politici au înscris în marile acte de stat din timpul războiului a fost pregătit în detaliu de lumea diplomației. Documentele diplomatice din epocă aduc la lumină densitatea demersurilor politice confidențiale ale autorităților române în perioada neutralității (1914-1916) și, respectiv, în timpul participării efective la război (1916-1918). În acest cadru, un loc special a fost rezervat relațiilor pe care România le-a dezvoltat cu Italia – între cele două țări existând evidente similitudini de statut și interese –, iar această dimensiune a activității diplomatice a statului român face obiectul lucrării de față.Autorul lucrării, Mihail Dobre este istoric și diplomat. Este în prezent profesor de istoria relațiilor internaționale la Facultatea de istorie din cadrul Universității București, iar teza sa de doctorat a văzut lumina tiparului sub titlul „România la sfârşitul Războiului Rece. Statut geopolitic şi opţiuni de securitate” (Editura Enciclopedică, 2011). Preocupările sale legate de studierea aspectelor diplomatice ale raportării României la prima conflagrație mondială, cu accent pe relațiile româno-italiene, s-au concretizat deja în publicarea unor studii în volume colective sau în revistele de specialitate (Revista istorică, Revista de istorie militară). În calitate de diplomat, lucrează de aproape trei decenii în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind, printre altele, funcțiile de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (2002-2006) și secretar de stat (2013-2014).