Toți marii reformatori din acest „secol al regiei“ care a fost secolul XX o confirmă: reînnoirea teatrului depinde de transformarea și regândirea repetițiilor. Nu se impune un unic mod de a repeta și fiecare figură emblematică a scenei își inventează modul său propriu de a repeta. De aceea noi propunem aici o succesiune de practici care confirmă convingerea că a pune în scenă înseamnă a te confrunta cu experiența deloc imuabilă și stereotipată a repetițiilor. Ele sunt continuu reinventate în funcție de o epocă, o estetică și o personalitate. Aici le putem urmări metamorfozele de la Stanislavski și Meyerhold la Kantor și Strehler, la Mnouchkine și Brook, de la Robert Wilson și Andrei Șerban la Grüber, Zholdak, Purcărete, Măniuțiu, Tompa… O constantă se impune, și ea vine din Visul… lui Shakespeare: „Repetă azi ca să joci mâine“! N-a existat niciodată teatru fără repetiții! Ele sunt exercițiul ireductibil al scenei și în secolul regiei ele stau la originea „teatrului reînnoit“.