În poezia lui Vasile Macoviciuc, privirea aţintită asupra desfăşurării gesturilor cotidiene subminează orice sursă de confort afectiv/mental, căci întrebările se adresează miezului de neatins al rosturilor fiinţei, iar cel care întreabă ştie de la început că nu va primi niciun răspuns.

Dezarmantă conştiinţă a deja-spusului, sensibilitate ultragiată şi sfidătoare, timid-agresivă, ironic surpată de melancolii; libertate celebrând încremeniri; preaplin convieţuind cu vidul în registru suprarealist: „deşi sunt, nu exist”; un ochi sălbatec/sălbăticit întors spre „duhorile de veac vlăguit”; sintaxă frântă şi zdrenţuită, în poticniri anume ale vocii; alienat şi ironic, cu o ironie încă încântată de propria semeţie, dar arareori deviată înspre sentimental; nesaţ şi lehamite; coşmaruri de o visceralitate livrescă, brutal-expresivă; un rău-de-viaţă, parţial jucat/trucat, căci dincolo de pojghiţa biciuitoare şi deşucheată a vorbelor sângeră moralistul, duios-sentimentalul, îngăduitorul; exersări ale capacităţii sapienţiale a versului, scrâşnit-metaforice – iată paşii poetului.

Irina PETRAŞ

Vasile MACOVICIUC (n. 1950, sat Alba, comuna Hudeşti, jud. Botoşani) este licenţiat al Facultăţii de Filosofie Bucureşti (1973) şi doctor în filosofie (1987).

Profesor la Academia de Studii Economice Bucureşti (1973-2017) şi cercetător în domeniu. A publicat lucrări de specialitate, multe reeditate: Ispitele fericirii (1995), Iniţiere în filosofia contemporană (1999), Filosofia şi experienţa sensului (2015) ş.a.

Volumele sale de poeme – Versuri pentru caii sălbatici (1994); Raft cu insomnii (1995), Metafizică supt degetul mic (1996); Azilul de aripi (2005); Viaţă la Post-restant (ori_ana.d.ao.ranj.ro) (2005); Deschiderea pleoapei (2005); Rondeluri pentru caii sălbatici (2006); Poeme de-o clipă (2015); Calea florii de cireş (33 probe de muţenie poetică) (2015); Sonetele Orianei (2017); Arhiva ploilor de toamnă (2021); Baletul Nordului (2023) – s-au bucurat de o generoasă receptare critică.

Distins cu Diploma de Excelenţă profesională „Virgil Madgearu” (ASE, 2006), titlul de Profesor Bologna (ANOSR, 2010) şi de Profesor Emerit în 2017. Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov