,… după părerea noastră
ieri lumea s-a umplut de femei
ele toate cîntă dansează
şi desigur ascultă prefăcute părerea
noastră
părerea noastră e ca o apă limpede
în care ele prăjesc peşti
doar în vis mai ieşim din laptele lor
după părerea noastră
lumea e plină
pînă şi-ntr-o femeie
dai de o femeie
conform acestei păreri
e numai bine aşa…,
Florin Partene s-a născut la 26 septembrie 1974, în localitatea Maieru. A debutat cu volumul reverența, Editura Vinea, București, 2007 (ed. a II-a, 2009). Volumul a obținut Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, Opera Prima, 2008, și Premiul revistei Cuvântul pentru debut, în același an. A mai publicat volumul de versuri liber de causis, Editura Charmides, Bistrița, 2013. Este prezent cu versuri în mai multe antologii și reviste literare.