15 ediții, o tradiție de 30 de ani, 15 secțiuni tematice, mii de arhitecți, absolvenți, studenți, profesori, urbaniști, designeri, scenografi, restauratori, istorici, critici de artă, fotografi, din nou ÎMPREUNĂ pentru o ARHITECTURĂ mai BUNĂ. Bienala Națională de Arhitectură rămâne cel mai amplu și edificator eveniment al arhitecților și singura competiție profesională de nivel național care vrea și poate să reflecte nivelul profesiei, strategia statului în domeniu (sau lipsa sa de implicare), interesele dezvoltatorilor, implicarea arhitecților în înțelegerea fenomenelor sociale, economice și culturale și soluțiile lor, geografia talentului și creativității profesionale, repartiția interesului și inventivității și excelența, oriunde s-ar afla.
Bienala Națională de Arhitectură vrea și poate să unească arhitecții, indiferent de organizația în care activează, să adune școlile de arhitectură din țară (și vecini) și să pună în luptă dreaptă profesorii cu studenții și absolvenții lor, să prilejuiască întâlniri între birourile mari cu cele aflate la început de drum, să aducă în prim-plan birouri de arhitectură care lucrează în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, să mobilizeze la salvarea, recuperarea și protejarea patrimoniului, a tradițiilor și a valorilor naționale, să încerce să păstreze acasă valorile profesionale și umane, făcându-le cunoscute și recunoscute, dovedind bun-simț și competiție dreaptă, onestitate și responsabilitate, respect pentru înaintași, generozitate față de urmași.
Bienala Națională de Arhitectură vrea și poate să ajute la repararea rupturii dintre generații, ajutându-le să se cunoască și să se respecte reciproc, să omagieze excelența și să o promoveze și în afara țării.
Concursul profesional este manifestarea-cheie menită să reflecte fenomenul arhitectural autohton, în toată complexitatea sa, structurat în 15 secțiuni tematice, unele consacrate și altele care explorează domenii noi în care este implicată creativitatea și arta arhitecților.
Dacă ediția trecută scriam că Bienala a demonstrat o forță colosală de creație, în România, a noilor generații de arhitecți, anul acesta trebuie să recunosc că tinerii s- au impus, au dominat aproape toate secțiunile și au câștigat tot ce se putea câștiga: premii, respect, popularitate!
Aproape toate premiile s-au dus către echipe tinere, ba chiar am ajuns ca, la o secțiune, cel mai bătrân câștigător să aibă 35 de ani!
Spuneam că Față de tineri, avem obligații. Acum, aș spune că Față de tineri, avem pretenții!