Prin acest volum dorim să celebrăm în mod critic importanţa Revoluţiei din 1989, ca eveniment-problemă care nu se lasă dizolvat în niciunul din răspunsurile ulterioare, plasînd Revoluţia în context local şi global, în frontiscipiul unei genealogii a istoriei globale care se deschide la sfîrşitul Războiului Rece, şi ca moment germinativ în genealogia istoriei culturale a postcomunismului. Dorim, aşadar, să redeschidem posibilitatea de a înţelege evenimentul Revoluţiei din 1989 ca un chiasm productiv între spectator şi participant, şi ca un act constitutiv al raporturilor de forţe între tehnologie media, putere, politică, şi sfera publică în postcomunism. Dacă „adevărul Revoluţiei nu va fi niciodată aflat”, după cum s-a afirmat adeseori, aceasta e fiindcă orice revoluţie forţeaza limita sensului, contestă întregi paradigme ale gîndirii şi moduri de captare a politicului, iar în „revoluţia televizată” sesizăm tocmai actul de constituire al unui nou regim al adevărului.

A crea o nouă cultură nu înseamnă doar a face descoperiri „originale” în mod individual, ci de asemenea, şi mai ales, a răspîndi într-o manieră critică adevăruri deja descoperite, a le „socializa” şi, prin urmare, a le face să devină baza unor acţiuni în cadrul vieţii, elementul de coordonare şi de ordine intelectuală şi morală. Ca o mulţime de oameni să fie adusă la a gîndi în mod coerent şi unitar realul prezent – acesta e un fapt „filosofic” mult mai important şi mai original decît hazardul prin care un „geniu” filosofic dă peste un nou adevăr ce rămîne patrimoniul unor grupuleţe de intelectuali. A. Gramsci