Această carte s-a construit, treptat, dintr-o mirare și o încercare de a reconstitui, inițial, istoricul Catedrei „N. Iorga” de la Universitatea Columbia. În decursul mandatelor de lector de limba română, în cadrul programului administrat de Institutul Limbii Române și de universitatea americană, Mona Momescu a găsit informații discontinue despre programul de limba română. Documente oficiale, amintiri ale profesorilor de istorie și științe politice de la East-Central European Center începeau și se opreau, cumva, la momentul 1971, când Guvernul României de la vremea aceea a deschis, cu tot protocolul diplomatic, programul intitulat „N.Iorga”, ca omagiu adus istoricului care ținuse conferințe la Universitatea Columbia în anii ’30 și a cărui personalitate servea, între altele, la legitimarea inițiativelor academice și culturale ale României socialiste. Înghețarea relațiilor româno-americane la sfârșitul anilor ’80 a adus, desigur, și suspendarea prezenței, așa fragilă cum era, a unor istorici de marcă români la universitate. Programul a fost redeschis în 1998, sub înaltul patronaj al președintelui Emil Constantinescu, prezent în campus. Se pare, după mărturiile profesorului John S. Micgiel, mulți ani director al East-Central European Center, că inițiativa redeschiderii a apărut într-o conversație cu Alina Mungiu-Pippidi, prezentă în spațiul academic american ca politolog recunoscut. Din fericire, nu a fost doar o conversație academică. Noul program, așezat sub egida și administrarea Institutului Limbii Române, a căpătat, de comun acord cu universitatea-gazdă, statutul de program de limbă și cultură română. Așa se face că, încercând să reconstituie, cumva arheologic, memoria celor care au servit programul, Mona Momescu s-a întrebat cum și dacă acesta ar fi existat și înainte de momentul 1971, dată fiind relația de interes față de România a Statelor Unite, exacerbată pentru o vreme de turul Reginei Maria în 1926 în SUA și Canada și de noua poziție, post-Unire, a României în Europa.

Așa au început căutările, au apărut nume ilustre precum Leon Feraru, profesor de română și limbi romanice la Universitatea Columbia, diplomat cultural de înaltă clasă, unul dintre fondatorii Institutului de Cultură Română de la Universitatea Columbia (Institute for Romanian Culture); din această reconstituire în care apăreau constant nume, evenimente, momente de însemnătate culturală dincolo de programul de limba română a apărut numele pictorului Ilie Cristoloveanu și am identificat manualul de limba română pe care l-a scris și publicat singur. Mirarea, care a declanșat cercetarea întinsă pe parcursul a 4 ani, printre obligații academice, a fost cumva, generată de lipsa informațiilor, în arhiva Universității Columbia, despre activitatea didactică a lui Ilie Cristoloveanu, care a predat limba și cultura română vreme de două decenii (1942-1964). Manualul reușisem să-l găsim, întâi în colecția Bibliotecii Publice New York, apoi, de cumpărat. Rămânea însă întrebarea: de ce Universitatea Columbia, care se mândrea cu activitatea de portretist a pictorului româno-american Cristoloveanu – portretul pe care i l-a făcut lui Dwight Eisenhower, fost președinte al universității și al SUA, este și acum expus la Biblioteca Butler, la loc de cinste – , nu păstra nimic din activitatea lui de filolog, de profesor?