Ritmul istoric

Pentru înţelegerea lumii şi a vieţii, omul şi-a creat concepte generale în care să poată sintetiza realităţi complete ale Cosmosului; aşa sunt: pentru dimensional – spaţiul, pentru vital – timpul, pentru vibratil – ritmul.

Poziţia unui obiect în lume nu se poate înţelege fără Spaţiu, desfăşurarea unei deveniri, de la neexistenţă înapoi la neexistenţă, nu se poate înţelege fără Timp, iar mişcarea universală nu se poate înţelege fără Ritm.

Ca atare şi ritmul e un aspect antropomorf, iar nu o entitate cosmică. El e o formă raţional-simplificată, senzoriu-armonizată, logic-sistematizată a Mişcării, întrucât aceasta e accesibilă simţurilor noastre, e trupul palpabil al unei energii, altfel inaperceptibile şi incalculabile.

Ca în aspectul spațial ori temporal al Universului, unde ne e inaccesibil tot ce e infinit, în mare ori în mic, așa și în ritm (unde, pentru noi, tot ce e vibraţie prea larg sau prea fin ondulată, nu există) noi nu apercepem ritmic decât aceea ce e valorabil prin propriul nostru ritm uman.

Restul e aritmie sau, am putea zice, uman, inerţie. Iar ritmul care dă, la apercepere, cea mai plăcută senzaţie vibratilă fiinţei noastre, e caracterizat drept euritmie.

Nenumărate aspecte şi legi ale devenirilor omeneşti ne sunt azi ascunse. Căci chiar revelate de ar fi, tot neinteligibile ne-ar rămâne, cu mintea încă primitivă ce avem acum, incapabilă de a suporta vibraţii prea puternice ori prea fine.

Dar faptele cele mari, sensul lor capital, devenirile şi ritmul vieţii omeneşti luptătoare şi creatoare, ne sunt încă de acum înţelese: realitatea lor o trăim: prin fiecare ceas al vieții noastre singuratice, de căutători ai bucuriei, luminii, fericirii, prin fiecare secol de suferinţă comună, în vâltoarea cosmică de atracţie şi respingere, de iubire şi ură.