Anul 1396 îl află pe tânărul scutier Johann Schiltberger pe câmpul de luptă de la Nicopole, în oastea adunată de regele Sigismund al Ungariei împotriva otomanilor.

Schiltberger este prins de soldații lui Baiazid I și are norocul ca sultanul să-l lase în viață, luându-l în slujba sa. Vor urma treizeci de ani de peregrinări pe trei continente, va însoți trupele turcești în Asia Mică și Egipt, va trece din serviciul lui Baiazid în al lui Timur Lenk, participând la campaniile lui de legendă, îl va însoți pe prințul tătar Cekre în Siberia, Crimeea, Armenia, Abhazia și alte ținuturi îndepărtate. În cele din urmă, va evada, va ajunge la Constantinopol și, cu ajutorul împăratului Ioan al VIII-lea Paleologul, va porni spre Bavaria natală, trecând, între altele, prin Țările Române.

Ajuns acasă, vreme de trei ani își va așterne pe hârtie aventurile, lăsând o mărturie fascinantă despre regiunile vizitate, viața de zi cu zi, credințele și obiceiurile locuitorilor acestora, scoțând deseori la lumină elemente mai puțin cunoscute ale istoriei acelor vremuri.

Johann Schiltberger (1381–după 1438) a trăit în perioada unei mari confruntări între Occidentul creștin (Europa) și Orientul islamic, în esență, Imperiul Otoman în ascensiune și Imperiul Mongol efemer al lui Timur Lenk (Tamerlan). Viața lui prezintă interes pentru români și România, fiindcă a lăsat un „jurnal“ în care sunt pomenite și realități din Țările Române de la cumpăna secolelor al XIV‑lea și al XV‑lea. Ajungând prizonier al sultanului Baiazid I, apoi al lui Timur Lenk și al urmașilor acestuia, trăind în cele din urmă ca sclav și pe lângă prințul tătar Cekra și călătorind până în Siberia, a strâns date despre numeroasele locuri prin care a trecut și despre oamenii pe care i‑a cunoscut.