„Cartea aceasta… este o parte din bilanțul-confesiune al unui intelectual care a trăit în exil tragedia comunismului înscăunat în România de Armata Roșie…
În sfârșit, poate că mulți vor găsi prea severe unele aprecieri privind pe câțiva dintre scriitorii noștri, astăzi clasici. Mai ales că tonalitatea pamfletară se substituie, nu o dată, polemicii de idei. Este adevărat: dar nu de idei duceau lipsă scriitorii și cărturarii noștri care au ales colaborarea fără nuanțe cu inchizitorii culturii și spiritualității românești – ci de o minimă demnitate. În plus, aservindu-și conștiința, ei au ales Academia, în aceeași vreme în care mulți dintre colegii lor preferaseră Temnița.“ — VIRGIL IERUNCA
VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920 la Lădeşti (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea şi la Liceul „Spiru Haret" din Bucureşti. Obţine licenţa în litere şi filozofie la Universitatea din Bucureşti. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcţia lui Mircea Grigorescu) şi unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată şi ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Fapta, Viaţa românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăseşte România, obţinând o bursă a guvernului francez. Se stabileşte definitiv în Franţa, unde desfăşoară o bogată şi rodnică activitate culturală. Între anii 1952 şi 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor") şi redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (C.N.R.S.), secţia filozofie, şi colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicaţii: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ şi la alte ziare şi reviste româneşti din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicţionare şi enciclopedii din Franţa şi Germania, dintre care menţionăm: „Literatura română", în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română", în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români", în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română", în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori şi pictori români", în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
Volume publicate în limba română: Româneşte (Fundaţia Regala Universitară Carol I, Paris, 1964); Piteşti (Editura Limite, Madrid, 1981 şi, sub titlul Fenomenul Piteşti, la Editura Humanitas, Bucureşti, 1990); Subiect şi predicat (Editura Humanitas, Bucureşti 1993); Dimpotrivă (Editura Humanitas, Bucureşti, 1994). Ediţii critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil.