Volumul România şi liberalismele ei are două scopuri. Cel dintâi este acela de a schiţa felul în care un expatriat vede, de la oarecare distanţă, desfăşurările socio-politice din ultimii zece ani în ţara sa natală, în literatură ne-am obişnuit cu ideea că există „lecturi multiple” ale textului. Eu cred că acelaşi lucru e valabil şi la nivelul mai general al culturii şi civilizaţiei. Punctele de vedere deosebite (în măsura în care nu sunt în chip evident absurde sau contrare realităţii măsurabile şi empirice!) se completează, nu se contrazic. Realitatea e totdeauna mai complexă decât o singură explicaţie individuală, oricât de bună ar fi aceasta. Explicaţia are două sau trei dimensiuni, în vreme ce realitatea are dimensiuni mult mai numeroase. Iată motivul epistemologic al oricărui soi de pluralism. Cu aceasta ajung la al doilea scop al cărţii. Ea vrea să explice dialectica destul de chinuită a relaţiilor dintre societatea de la Dunărea de Jos şi formele variate ale liberalismului, ea vrea să sublinieze rolul central pe care l-a jucat şi îl joacă „lucrul cultural” în aceste relaţii.