Uneori, istoria este văzută doar printr-o secvență evenimențială, fără înscrierea ei în tot complexul de schimbări cuprinse în interdependențele care au generat-o și în consecințele de pe palierul interconectivităților locale, regionale, globale. Căci istoricul trebuie să fie atent permanent la redarea evoluției sociale, a dinamicii istorice nu doar ca succesiune cronologică, ci și ca suită de schimbări, transformări economice, politice, sociale, culturale, tehnologice etc. care se manifestă înlănțuite, iar nu separat.
Studiile și analizele de față argumentează afirmațiile anterioare prin puterea exemplificării reconstituirii istoriografice și a scrierii istoriei bazate pe fapte, gânduri, întâmplări din ultimul secol. Articolele incluse în volum, unele publicate în diferite reviste de specialitate, iar altele inedite, surprind procese transformative din societatea românească, demonstrând că schimbarea nu este un simplu moment/eveniment, ci un fenomen propriu evoluției sociale de durată, fapt pentru care istoricul este dator nu doar să-l consemneze (factual și cronologic), ci să-l explice și încadreze în mersul general al istoriei. Scopul a fost să restituim publicului etape ale istoriei noastre moderne și contemporane prin care să înțeleagă trecutul și să-și explice rațional prezentul. Firește, pentru a putea să-și propună, tot rațional, o viziune de dezvoltare socială în viitor. (VASILE PUȘCAȘ)