Romania a fost un jucator petrolier cel mult regional, cu o importanta conjuncturala. Aceasta oportunitate a fost oferita de Razboiul Rece, care plasase numeroase state intr-un echilibru fragil intre influenta politica si economica a Moscovei si cea a Washingtonului. Pentru aceste state, Romania a reprezentat un partener viabil pe termen scurt si mediu, iar pentru unele state precum Iran, Siria sau Libia, chiar pe termen mai lung. Aceasta perioada de oportunitati pentru regimul de la Bucuresti a fost, insa, de scurta durata, intrand in declin odata cu tranzitia de la statutul de producator de petrol la cel de importator net.
Pornind de la traditia si experienta din industria exploatarii petrolului in Romania, regimul comunist de la Bucuresti a urmarit sa extinda acest sector, ca parte din strategia generala de dezvoltare a industriei si economiei nationale. Initial destinata valorificarii superioare a petrolului autohton, industria de rafinare a Romaniei a fost extinsa si retehnologizata treptat, pe parcursul anilor ’70 in special, pentru a putea rafina petrol din import si a produce noi tipuri de derivate, necesare consumului intern si care, in loc sa fie importate cu costuri ridicate pentru a alimenta productia industriala nationala, puteau fi, in schimb, chiar valorificate la export.