Avem o carte preponderent de sondare a mentalităţii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societăţii pe mai multe pali­ere, dintre care se detaşează cel istoric şi cel religios. (…) Rusia bolnavă este scrisă în primii ani după evenimentele revoluţionare din 1905‑l907, în cursul cărora autorul a avut o participare activă, mai ales în ce priveşte punerea acestei revoluţii sub semnul lui Hris­tos. Este o carte importantă tocmai pentru că oglindeşte deziluziile unei naturi pasiona­le, care, în centrul istoriei şi al religiei, pune mereu fapta. Fireşte acum, după Arhipelagul lui Soljeniţîn, pamfletele lui Merejkovski par simple exerciţii de stil, „nelibertatea” deza­vuată în ele, Rusia ţaristă ca „închisoare a popoarelor” apărând chiar foarte apropiată de ceea ce s‑ar putea numi „stat de drept”. În privinţa „demascării” ororilor contemporane­ităţii, putem spune că – aşa cum au dovedit‑o deceniile bolşevice – întotdeauna este loc de mai rău. (Emil Iordache)