Ultracivilizatie

Cerul gurii noastre e spuzit de sete,
Monstruoasa foame ne-a intins pe branci,
Jupuim pamantul, scormonim sub stanci,
Pana si tarana o silim sa fete.

Strangem munti de poame, patimasa vrere,
Intr-o paranoie fara de hotar.
Fiecare-n parte este-un avar:
Cu cat are, inca si mai mult ar cere.

Am creat un monstru care ne ingroapa
In dejectii chipul fragedei fapturi;
Cade-n grau otrava, hacuim paduri,
Apa toata parca nu mai este apa,
Respiram miasme, consumam laturi,
Sufletele noastre cu pustiu s-adapa.