De la o Anglie puternic marcată de prestigiul legendarei regine Victoria la îndelungata domnie a reginei Elisabeta a II-a, de la Imperiul Britanic care domina lumea înainte de 1914 și până la Commonwealth-ul de astăzi, de la gentlemeni cu melon până la Beatles, de la apusul glorioaselor colonii până la căsătoria lui William și Kate, des Cars derulează extraordinara saga a unei descendențe de regi, regine, prinți și prințese ale căror destine sunt adevărate pagini de roman. Cu momentele lor de fericire sau de nefericire, ei continuă să ne fascineze printr-un amestec unic de tradiție și gesturi îndrăznețe. Windsor? O pasionantă sinteză britanică.
După o serie de dinastii – normandă, Plantagenet, de Lancaster, de York, Tudor și Stuart –, în 1714, odată cu regele George I, accede la tronul britanic Casa de Hanovra. Apoi, în 1840, căsătoria tinerei Victoria cu prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha reînnoiește înrudirea germanică a monarhiei engleze.
Dar patronimul este greu de purtat în plin Prim Război Mondial, astfel că George al V-lea are inițiativa de a-l schimba în Windsor. Numele Casei de Windsor va cunoaște suișuri și coborâșuri, va ține prima pagină a ziarelor și va captiva opinia publică prin dramele intime, accidentele tragice, dar și prin episoade romantice și – mai ales – prin capacitatea monarhiei de a se adapta la vremuri noi. De la regina Victoria la nașterea lui baby George, Jean des Cars relatează, în inconfundabilul său stil spumos și vivace, parcursul unei monarhii fascinante.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2018
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
352
Colectie:
Traducatori:
ISBN:
9786064003225
Dimensiuni: l: 15cm | H: 22.5cm