Cele şapte cântece româneşti reprezintă un periplu prin muzica noastră tradiţională care revine la publicul larg prin intermediul chitarei clasice. Organizate în maniera unei suite mai ample, aceste teme cunoscute reprezintă mai mult decât aranjamente uzuale sau prelucrări în stil folcloric. În aceste materiale muzicale se pot observa elemente melodico-armonice sau contrapunctice care poartă semnătura autorului, rolul lor fiind acela de a suplini absenţa textului prin punţi sonore unitare menite să evite repetiţiile nefericite ale întregului material. De-a lungul anilor am luat ascultat şi analizat multe tentative de aranjamente folclorice, pentru chitară clasică, ale conaţionalilor mei care m-au determinat mereu să procedez altfel. Lipsa unei viziuni asupra formei finale a acelor aranjamente mi-a relevat lipsa de pregătire la nivel superior (în care se observă cunoştinţe precare de armonie, contrapunct şi forme muzicale) a celor care au semnat acele materiale muzicale.

Maniera accesibilă în care am conceput aceste miniaturi în spirit folcloric permite tuturor chitariştilor, începători sau avansaţi, să le includă în repertoriul lor de concert şi să prezinte publicului această viziune personală a chitarei clasice. Atunci când ai ca modele autori ca Leo Brouwer sau Roland Dyens, aranjamentele muzicale ale secolului XXI, pentru chitară clasică, trebuie să aibă valoarea unei compoziţii de sine stătătoare

Adrian Andrei