Imediat după Primul Război Mondial, vechea ordine statală a Europei s-a prăbuşit, locul ei fiind luat de una nouă. Războiul a influenţat şi procesul de formare a statului naţional al românilor: în contextul prăbuşirii Imperiului Habsburgic şi a celui ţarist, Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu Vechiul Regat.

Până în 1919, toate grupările regionale germane – în special saşii transilvăneni şi şvabii şi germanii din Banatul de Munte – s-au pronunţat pentru apartenenţa la statul român. A urmat una dintre cele mai interesante şi mai benefice perioade din istoria germanilor din România. Pe fondul unei evoluţii economice şi culturale favorabile, naţionalitatea germană a fost consolidată, chiar dacă nu i s-au recunoscut drepturi colective, iar unele dintre promisiunile de la Alba Iulia n-au fost transpuse în practică.

Volumul de faţă cuprinde textele a 22 de autori din România, Germania, Austria, Serbia şi SUA, ce reprezintă diferite şcoli istorice, aducând astfel perspective diferite asupra sfârşitului Primului Război Mondial şi a urmărilor sale pentru grupurile minoritare germane din România. Studiile lor analizează reprezentările politice, disponibilităţile de a acţiona şi atitudinea concretă a elitelor politice germane în perioada interbelică, completând imaginea cititorului român asupra istoriei germanilor din această parte a Europei.